"Cafeneaua"

Teatru. Superb. De excepţie.

Am mers astăzi la teatru. "Cafeneaua" de Sam Bobrik şi Ron Clark.

Cu Dana Dogaru, Emilia Popescu şi genialul Horaţiu Mălăele. Nişte actori extrordinari care au jucat pe măsura renumelui de care se bucură, mai ales Horaţiu Mălăele care m-a lăsat pur şi simplu cu gura căscată.

Nu sunt un specialist în teatru, ba chiar dimpotrivă. Mare lucru nu pot să vă spun. Decât că mi-a plăcut enorm, am râs cu hohote deşi situaţiile interpretate erau nu doar comice, ci şi tragice. Un tragi-comic extrem de reuşit.

E un spectacol despre viaţă, despre visuri şi idealuri, despre ideea de singurătate şi nerealizare, despre lupta cu sorţii potrivnici şi despre împăcare. Un spectacol în care tragicul e evidenţiat într-un mod extraordinar iar comicul reuşeşte să facă sala să răsune în hohotele de râs ale spectatorilor.

Mai multe nu doresc să vă spun. La aşa un spectacol, orice vorbe venite din partea mea n-ar face decât să-i ştirbească din farmec...

Teatru - Mascariciul

Pentru ca am vazut aceasta piesa acum aproximativ o saptamana si tot spun ca vorbesc despre ea, dar fiind prinsa cu manualele de publicitate(vezi post-ul anterior) nu reusesc.
Piesa in 2 personaje:
Vasili Vasilici Svetlovidov - Horaţiu Mălăele
Nikita Ivanici - Niculae Urs.
"Măscăriciul este un eveniment teatral de suflet pentru orice spectator, chiar şi pentru acela care calcă rar prin teatre. Nu îl va putea uita multă vreme, îl va amuza copios, dar şi impresiona, privind altfel actorii şi viaţa lor".
Cu adevarat o piesa impresionanta pentru ca, "citind" printre randuri, privind mai departe de umorul debordant transmis de Malaiele, se vede viata actorilor. Acea viata adevarata, imbracata de multe ori in zdrente si in mese ca aceea din piesa. Pentru a ma face inteleasa exista o bucata in care Vasili si Nichita iau o masa imaginativa....mimand degustarea mancarurilor alese si a alcolului rafinat.
Chiar si partea in care Nichita este invatat cum sa joace prezinta destul de dur realitatea. A fi actor inseamna mai mult decat retinerea replicilor. Presupune gratie si coordonare, repetitii infinite pe aceeasi bucata, fler, si acel dar pe care il au putini, darul de a trece peste problemele cotidiene si de a se transpune in pielea personajului lor!
O piesa cu adevarat exceptionala. O recomand cu caldura tuturor iubitorilor de teatru (sau nu).


pentru ca si ei sunt alaturi de actori:

Regia: Horaţiu Mălăele
Decorul: Nina Brumuşilă
Costumele: Adriana Popa
Muzica: George Marcu
Dramatizarea şi adaptarea scenică: Niculae Urs şi Horaţiu Mălăele

Publicitate

Ultima carte pe care am citit-o a fost aceasta. Din pacate nu ii gasesc poza cu coperta pe net.
Autor Dan Petre si Mihaela Nicola. Manual al Facultatii SNSPA (Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative).
Pentru cei pasionati de publicitate o consider o lectura usoara dar foarte utila. Am fost fericita sa gasesc un manual pe care chiar il poti intelege si care ajuta intr-o foarte mare masura.
Deoarece e greu sa fac recenzie sau sa vorbesc prea mult despre un manual, il recomand celor care au proiecte, care sunt curiosi si vor sa invete despre cum trebuie conceputa o reclama, care sunt pasii de urmat, etc, despre activitatea dintr-o firma de publicitate si departamentele existente in una. :)
Lectura placuta pasionatilor de marketing :D! in special Miclowan :))

"Despre eroi şi morminte", Ernesto Sabato

E foarte interesant faptul că eu, tu şi el citim aceeaşi carte, dar eu văd în ea ceva, tu vezi altceva iar el ne poate contrazice, aducând argumente chiar şi din categoria celor imbatabile.

Eu am văzut în "Despre eroi şi morminte" o carte a contradicţiilor dintre nimic şi totul, dintre mizerie şi măreţie, dintre o haină ponosită şi o uniformă de grenadier cu un coif înalt, toate acestea învârtindu-se într-un cerc halucinant al determinismelor. Eroismul şi gloria se vor îndrepta ca nişte somnambuli spre mizerie şi morminte, iar mizeria şi sărăcia purtate cu demnitate conferă tuturor fiinţelor o notă de eroism.

Trecutul glorios şi zbuciumat este dezgropat din mormintele în care a fost îngropat de vreme. "Despre eroi şi morminte" este o carte în care istoria naţională se împleteşte cu cea familială şi cu prezentul cenuşiu şi tulbure. Radiografia Argentinei e realizată cu minuţiozitatea unui specialist, iar negativul nu este deloc îmbucurător.

E o carte "a decăderii", după cum au spus unii, însă eu aş afirma că e o carte a decăderii printr-o înălţare nemaiîntâlnită, o înălţare până în straturile superioare ale atmosferei, acolo unde nu mai poţi respira, unde te bântuie demonii pământului şi de unde te prăbuşeşti sufocat şi apăsat de povara unei istorii zbuciumate.

E o carte a destinului, o carte a nebuniei şi a personalităţilor distructive şi autodistructive, o carte în care răul din oameni şade lângă puritatea cea mai desăvârşită în interiorul aceleiaşi fiinţe.

Sabato e unul din cei mai buni sciitori pe care i-am "întâlnit", un psiholog extrem de fin, căci numai un geniu al psihologiei şi al literaturii ar fi putut să scrie acea faimoasă "Dare de seamă despre orbi", acel jurnal extraordinar de reuşit al unui paranoic, sau ar fi putut să descrie cu atâta exactitate, realism şi sensibilitate suferinţele lui Martin din ultimul capitol al romanului.

Sabato e un creator de geniu, ideile se întrepătrund într-un mod inedit şi crează imagini unice prin profunzimea şi patologicul lor.

Cei mai mulţi au fost fermecaţi de acea "Dare de seamă despre orbi". E genială, însă eu mă plec mai mult înspre ultimul dintre capitole, "Un Dumnezeu necunoscut", deşi fără îndoială că nu e nimerit să facem o asemenea disecţie a romanului de genul "iată, acest capitol e mai bun decât celelalte"...

Citiţi acest roman. Vă va ajuta să înţelegeţi mai bine şi "Abaddon exterminatorul". Despre acesta, însă, cu altă ocazie.

Later edit: Din dorinţa de a nu-i conferi cărţii lui Sabato izul unei opere ce poate fi foarte uşor încadrată într-o categorie, am omis intenţionat să menţionez faptul că tema abordată cu predilecţie în opera scriitorului argentinian este cea a orbirii (tratată şi de Canetti sau Saramago în literatură, Victor Brauner în pictură etc.). Dar, în urma unei discuţii cu miclowan, mi-am dat seama c-am comis o regretabilă greşeală, menţionarea acelui fapt putând ajuta în înţelegerea operei în ansamblul său sau putând să-i confere o anumită nuanţă ce n-ar trebui deloc neglijată.