"Bastarda Istanbulului", Elif Shafak

La aparat nu e marmota, ci Puişorul cufurit care a terminat de citit o carte, uite-acu' zece minute, şi doreşte să vă vorbească foarte pe scurt despre ea, din puctul său de vedere şi prin prisma minţii lui de om incapabil să nu interpreteze.

Este vorba despre cartea scrisă de Elif Shafak, „Bastarda Istanbulului”. E o carte a cărei idee mi se pare mai mult decât O.K., o carte în care scriitoarea işi asumă trecutul destul de violent al ţării sale (Turcia). Ea nu neagă, ci acceptă şi recunoaşte genocidul armean din 1915, acest măr al discordiei dintre turci şi armeni chiar şi în zilele noastre. Ca urmare a acestui fapt, este dată în judecată de către statul turc pentru „insultă la adresa Turciei” (asemeni marelui scriitor Orhan Pamuk care a admis existenţa genocidului asupra armenilor şi kurzilor din timpul Imperiului Otoman), acuzaţie la care s-a renunţat în cele din urmă în septembrie 2006 din lipsă de probe.

Am văzut în „Bastarda Istanbulului” o carte despre contradicţii şi modul în care acestea pot convieţui, cultul exagerat al trecutului a fost pus laolaltă cu negarea sau refuzul constant al acestuia, misticismul a defilat umăr la umăr cu agnosticismul şi ateismul si memoria cu uitarea. Elif Shafak pune laolaltă oameni din culturi care în trecut au eşuat în a se inţelege reciproc si ne demonstrează faptul că una este naţiunea din care faci parte şi alta este omul luat separat, ca individualitate. O carte menită să ne darâme prejudecăţile inutile şi să ne facă mai deschişi la cei din jurul nostru, indiferent de cultura din care provin.

Stilul în care este scrisă cartea mi se pare, însă, puţin copilaresc, parcă prea feminin. Îmi dă impresia, de multe ori, de o carte scrisă de o femeie (ceea ce şi este la urma urmei) dar pentru femei. Bărbaţii apar în cartea asta în roluri episodice şi sunt şi foarte putini la număr, ideea de mâncare apare obsedant (avem parte chiar şi de o reţetă care ne învaţă cum să gătim „ashure”, dar pe care nesimţitul de mine nu a parcurs-o), pana şi titlurile capitolelor sunt denumiri de alimente care mai de care mai interesante, scorţişoară, boabe de năut, alune prăjite, vanilie, fistic etc. Dar, repet, ideea carţii e super O.K..

Dacă v-am convins cu ceva, va urez lectură plăcută.